Dimineața se ridică din pat ca și cum nimic nu o doare. Se spală, se îmbracă, își potrivește zâmbetul și pleacă. Începe ziua și livrează tot ce se așteaptă de la ea.
Își ține promisiunile, respectă deadline-urile, își menține masca de femeie puternică. Nimeni nu ghicește că trăiește cu două vieți. Una în care este competentă, respectată, eficientă. Și o alta în care se simte pierdută, vinovată, rușinată după ce a iubit un om care i-a făcut sufletul bucăți
Nimeni nu știe că a ajuns să funcționeze pe pilot automat, deconectată de la … ea. Încă îi rulează în minte relația care a dat cu ea de pământ. Și încă se critică pentru că a putut accepta așa ceva. Tocmai ea nu a fost în stare să vadă cu cine are de-a face?
Și de aici începe tot filmul: momentele în care s-a sacrificat, momentele în care a dus în spate ca o eroină relația aia, momentele în care a tăcut și a acceptat, momentele în care a sperat că se va schimba.
Ce nu spune nimănui este că în ea nu zace doar tristețea, ci un sentiment mai profund care o face să se simtă de parcă ar fi stricată, defectă, incompletă. Când rămâne cu ea simte că încrederea în sine este doar o amintire frumoasă, parcă dintr-o altă viață. Și ce a apărut este vocea critică, cea care îi spune lucrurile pe care i-ar fi rușine să le spună cu voce tare.
Parcă a devenit, din femeia ce radia, femeia care stă cu privirea pierdută și cu telefonul în mână. Simte că timpul trece pe lângă ea când nu este printre oameni. Poate duce proiecte mari la bun sfârșit, atunci când vine vorba de cariera ei, și îi este imposibil acum să își oprească gândurile, emoțiile, stările ce nu-i dau pace.
De fapt, fugind de ea, se pedepsește: cu muncă peste program, cu perfecționism, cu biciuire emoțională.
Ceea ce și-ar dori, mai mult decât orice, este să simtă din nou că este vie, că poate, că știe, că merită. Femeia asta vrea să revină la ea.
Povestea asta am văzut-o de multe ori. Parcă prea multe. Și este în regulă ce simți acum. Mai important este ce decizi să faci pentru tine: să rămâi pe loc sau … cu toate emoțiile, să-ți îndrepți spatele, să ridici capul și să-ți spui că ajunge.