Când un bărbat îți face loc în sufletul lui, el se schimbă pentru totdeauna. Se schimbă în lucruri pe care altădată le-ar fi considerat fleacuri. Ajunge să știe diferența dintre un ruj vișiniu și unul burgundy, dintre o zi în care doar zâmbești și una în care spui că ești bine, dar nu ești.

Devine atent la tot ce ține de tine. La tot. Preferă să stea cu tine, să-ți toarne un pahar de vin și să se așeze în fața ta, ca și cum în seara aceea nimic nu ar fi mai important decât să te asculte.

Și cea mai bună parte este că poți să-i spui toate temerile tale, toate visurile tale, toate supărările tale, toate reușite ori eșecurile tale. Îi poți spune toate secretele tale fără teamă. Nu te judecă, nu te corectează, ci te privește cald și, la final, te îmbrățișează strâns.

Îți oferă, fără să clipească, tot ce ai nevoie: un loc în care să poți fii tu, în care să te simți protejată și în care să simți cât de mult contezi.

Simți că, în sfârșit, ai ajuns exact acolo unde trebuie. În brațele unui bărbat care știe cum să aibă grijă de inima unei femei.