Când rupem patul, amândoi avem de câștigat – momente de maximă plăcere, intensitate, ce nu vor fi uitate curând. Când începem să ne rupem sufletele, tot amândoi pierdem – unul fericirea, celălalt omenia.

Când ți-o trag din spate, te vei uda. Când ți-o voi trage pe la spate, vei uda perna cu lacrimi. Sper că sesizezi perspectivele. Dacă nu, recitește până te prinzi cum e treaba cu din spate și pe la spate.

Haide să rupem patul în seara asta și niciodată sufletul. Să nu fim nevoiți să cărăm o povară grea pe umeri, să evităm să ne provocăm reciproc suferințe tăioase, să nu fim nevoiți să o luăm pe drumuri separate și să recunoaștem un adevăr – putem fi fericiți și singuri, dar parcă suntem și mai fericiți când îi putem spune pe nume fericirii.

Hai să rupem patul, în loc să ne rupem în mii de bucăți încrederea, speranțele, visurile, promisiunile și tot ce ne mai ține legați unul de celălalt. Hai să rupem patul ăla nenorocit și să trăim fericiți până când o fi să fie. Iar când nu va mai fi, să rupem patul pentru o ultimă dată și să plecăm frumos, fără urlete, fără regrete, fără resentimente, fără ură-n priviri.

Hai să nu ne împiedicăm de primul obstacol, ci mai degrabă de hainele aruncate pe podea. Să fim oameni înainte de toate și să nu uităm că trăim pentru a iubi – persoane, obiecte, activități. Să fim perverși doar când se stinge lumina, nu și când ne privim în ochi și ne spunem vorbe goale. Ăia nu trebuie să fim noi. Ăia nu trebuie să fie nimeni. Oamenii, zic eu, ar trebui să aibă gramul de demnitate și să spună pe șleau tot ce au de zis – știu, adevărul uneori poate să doară, dar, în definitiv, adevărul nu este neapărat frumos, nu înseamnă neapărat fericireAdevărul este adevăr și atât. Este o formă de respect față de cel din fața noastră.

Te rog, iubito, ia-mă de mână și hai să rupem patul!

Să lăsăm sufletele la locul lor să se iubească în liniște!